Dacă ești antreprenor, cu siguranță te-ai întrebat, măcar o data, cum poți să îți finanțezi renovarea sediului în care îți desfășori activitatea, cum poți face rost de bani pentru a construi o hală mai încăpătoare sau pentru a cumpăra o linie nouă de producție. Chiar dacă în 95% din cazuri, antreprenorii contractează credite bancare pentru realizarea unor astfel de investiții, investițiile pe termen lung pot fi finațate și prin intermediul investițiilor la bursă.
În data de 10 octombrie 2023, am susținut o prezentare pentru RBL – Romanian Business Leaders Association la Cluj, despre cum o companie își poate finanța investițiile pe termen lung prin investiții la bursă. Întâlnirea a fost găzduită de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Astăzi, la invitația VMB Partners, am participat la conferința de presă organizată de Consiliul Judetean Cluj cu prilejul realizării, pentru prima dată în istorie, a primei emisiuni de obligațiuni destinată finanțării proiectelor din sănătate, educație, cultură și infrastructură rutieră, desfășurate de CJ.
Valoarea emisiunii este de 75.680.000 euro, respectiv 756.800 de obligațiuni în valoare de 100 euro. Principalul urmează să fie rambursat în 5 rate anuale, cu cupon variabil EURIBOR la șase luni + rata de dobândă cuprinsă între 0.5 și 3.5%.
Vrei să vinzi, să cumperi sau să închiriezi un apartament? Chiar dacă în ultimii ani piața imobiliară din Cluj-Napoca a devenit una dintre cele mai scumpe piețe din România, piața din ultimele luni este una ATIPICĂ, creșterea dobânzilor și încetinirea creditării fiind câteva din cauzele care i-ar face pe mulți să creadă că prețurile la apartamente au scăzut.
Unde se situează astăzi, cu adevărat, piața imobiliară din Cluj-Napoca? Care e prețul pe metru pătrat pe care ar trebui să îl vizezi dacă vrei să vinzi o proprietate și care e suma pe care ar trebui să o scoți din buzunar dacă vrei să cumperi? Au scăzut prețurile, au rămas constante sau au crescut, de la începutul anului și până acum?
Laptele și mierea curg în România însă importurile de lapte au crescut cu aproape 2000% în ultimii 30 de ani. De ce importăm atât de mult lapte și mai ales, care sunt șansele de a folosi mai mult lapte din producția locală, afli alături de noi la întâlnirea Clubului de Investiții Carpathia de luna aceasta.
Invitatul întâlnirii de miercuri este Lucian Naș, directorul general al companiei Bonas Import Export, companie listată pe piața secundară a Bursei de Valori de la București, sub simbolul BONA.
Ce înseamnă problemele de lichiditate înregistrate în sistemul bancar american? Căderea Silicon Valley Bank și Signature Bank au pus presiune pe portofoliul tău de investiții?
Care e impactul evenimentelor recente asupra acțiunilor instituțiilor bancar-financiare listate pe bursele internaționale majore și mai ales, asupra portofoliilor de investiții?
Vrei să investești la Bursa de Valori București sau ești deja un investitor cu experiență?
Atunci ne vedem joi, 23 Februarie, începând cu ora 19, la Colin’s Gastro Pub (Str. Cardinal Iuliu Hossu 30-32, Cluj-Napoca), pentru al #treilea #meet-up face-to-face al clubului, să dezbatem împreună subiectul principal: BVB, LA UN NOU RECORD DE INVESTITORI.
Așteptăm să ne (re)vedem cu drag !