clubul regional brașov
Investitori din Brașov, împreună
Din iulie 2025, Clubul de Investiții Carpathia aduce împreună și investitorii din Brașov, după modelul care a construit comunitatea de la Cluj.
Clubul din Brașov este locul în care începătorii și investitorii cu experiență discută deschis despre bani, piețe și decizii de investiții. Clubul pune accent pe analiza oportunităților de investiții în obligațiuni, fără să lase deoparte bursa sau imobiliarele. Întâlnirile sunt gratuite, se țin într-un cadru informal și sunt explicate într-un limbaj accesibil tuturor, fie că abia începi, fie că investești de ani buni.
Clubul păstrează aceleași principii ca la Cluj: transparență, învățare continuă și schimb de experiență între membri.
ce discutăm
Temele clubului
- Obligațiuni – titluri de stat, obligațiuni corporative și municipale: cum funcționează, ce randamente aduc și ce riscuri au;
- Bursă și ETF-uri – Bursa de Valori București și piețele internaționale, pentru portofolii pe termen lung;
- Piața imobiliară din Brașov – randamente, prețuri și perspective;
- Educație financiară – de ce și cum să începi să investești, chiar dacă nu ai făcut-o până acum.
întâlnirile de până acum
CIC la Brașov
- Prima întâlnire Carpathia Investing Club – Brașov (29 august 2025, CH9 Specialty Coffee): investițiile imobiliare din Brașov, perspectivele bursei și de ce merită să începi să investești;
- Cum am investit în 2025 și cum ne pregătim pentru 2026 (12 decembrie 2025): de la imobiliare la bursă și ETF-uri.
De acum, întâlnirile din Brașov fac parte din numerotarea comună CIC Meetup. Următoarele le găsești în calendarul de evenimente și pe prima pagină a site-ului. Povestea extinderii o poți citi în articolul Carpathia Investing Club se extinde la Brașov.
implică-te
Vrei să te implici în dezvoltarea CIC Brașov?
Căutăm oameni care vor să organizeze întâlnirile din Brașov, să țină comunitatea conectată sau să reprezinte clubul în oraș. Vezi pe scurt ce înseamnă fiecare rol pe pagina Cluburi CIC regionale.
Dacă vrei să te implici sau doar să afli când e următoarea întâlnire, scrie-ne la invest@carpathiainvestingclub.org sau sună-ne la 0741 079 704.