Săptămâna trecută, Carpathia Investing Club a organizat o nouă întâlnire dedicată investitorilor și antreprenorilor, avându-l ca invitat special pe Ovidiu Coruțiu, CEO al C&C Financial Services și vice-președinte CECAAR Cluj. Evenimentul a fost moderat, de Flavian-Cătălin Pah, consultant de investiții și fondatorul Carpathia Investing Club. La a 20-a întâlnire a Clubului de Investiții Carpathia, am abordat subiecte esențiale despre obligațiile fiscale din 2025, impactul acestora asupra mediului de afaceri și impozitele pe care trebuie să le plătim pe investițiile realizate.
Este inteligența artificială următoarea mare revoluție economică? Mai putem vorbi de companii care nu iau în considerare beneficiile dar și „amenințările” aduse de AI în economie, business și dezvoltarea afacerii pe termen lung?
De la începutul anului, companiile de AI au strâns cei mai mulți bani de la investitori, într-o perioadă pe care unii experți o văd ca o bulă investițională, în timp ce majoritatea investitorilor văd oportunități care nu merită ratate.
În ultima zi de joi din lună, deja de 8 ediții, Clubul de Investiții Carpathia invită investitorii și persoanele interesate să investească pe bursă la discuții informale, alături de reprezentanți ai companiilor listate la bursă, antreprenori sau investitori cu experiență. Până acum am abordat subiecte precum:
Vrei să vinzi, să cumperi sau să închiriezi un apartament? Chiar dacă în ultimii ani piața imobiliară din Cluj-Napoca a devenit una dintre cele mai scumpe piețe din România, piața din ultimele luni este una ATIPICĂ, creșterea dobânzilor și încetinirea creditării fiind câteva din cauzele care i-ar face pe mulți să creadă că prețurile la apartamente au scăzut.
Unde se situează astăzi, cu adevărat, piața imobiliară din Cluj-Napoca? Care e prețul pe metru pătrat pe care ar trebui să îl vizezi dacă vrei să vinzi o proprietate și care e suma pe care ar trebui să o scoți din buzunar dacă vrei să cumperi? Au scăzut prețurile, au rămas constante sau au crescut, de la începutul anului și până acum?
Laptele și mierea curg în România însă importurile de lapte au crescut cu aproape 2000% în ultimii 30 de ani. De ce importăm atât de mult lapte și mai ales, care sunt șansele de a folosi mai mult lapte din producția locală, afli alături de noi la întâlnirea Clubului de Investiții Carpathia de luna aceasta.
Invitatul întâlnirii de miercuri este Lucian Naș, directorul general al companiei Bonas Import Export, companie listată pe piața secundară a Bursei de Valori de la București, sub simbolul BONA.
Ce înseamnă problemele de lichiditate înregistrate în sistemul bancar american? Căderea Silicon Valley Bank și Signature Bank au pus presiune pe portofoliul tău de investiții?
Care e impactul evenimentelor recente asupra acțiunilor instituțiilor bancar-financiare listate pe bursele internaționale majore și mai ales, asupra portofoliilor de investiții?
Vrei să investești la Bursa de Valori București sau ești deja un investitor cu experiență?
Atunci ne vedem joi, 23 Februarie, începând cu ora 19, la Colin’s Gastro Pub (Str. Cardinal Iuliu Hossu 30-32, Cluj-Napoca), pentru al #treilea #meet-up face-to-face al clubului, să dezbatem împreună subiectul principal: BVB, LA UN NOU RECORD DE INVESTITORI.
Așteptăm să ne (re)vedem cu drag !
Relațiile cu investitorii joacă un rol cheie în orice companie publică, fiind principala și cea mai de încredere sursă de informații pentru orice investitor. S-ar putea crede că, odată cu existența unui număr enorm de instrumente de cercetare și de analiști care acoperă piața, ofițerul de relații cu investitorii trece într-un plan secund. Permiteți-ne să vă spunem un secret: pentru o mulțime de investitori care sunt cu ochii pe companiile în care investesc și care vor să știe încotro se îndreaptă aceste companii, departamentul de relații cu investitorii păstrează încă un rol central.
Am întrebat recent comunitatea noastră de investitori cum s-a schimbat strategia lor de investiții în 2022 și dacă scăderea recentă a pieței bursiere a avut vreun efect asupra obiectivelor lor de investiții pe termen lung. Se pare că investițiile de tip value sunt în continuare strategia de bază pentru investitorii pe termen lung.